Ordinul Mark își bazează activitatea și existența pe baza principiilor Masonice legate de Muncă, Prietenie între Frați și Caritate.
În timp ce gradul de Calfa îl învață pe un Mason cum este plătit pentru munca sa și ce trebuie să învețe pentru devenirea sa ca Maestru Mason, gradul Maestrului Mason al Mărcii îl învață pe un Mason cum să câștige acel salariu, cum să dovedească că munca sa este de calitate și îi aparține, mai ales atunci cand îi este pusa la îndoială activitatea în cariere.
Prietenia este liantul care depășește orice barieră—fie ea socială, financiară, religioasă sau de altă natură—întărindu-ne umanitatea și dăruindu-ne Puterea, Lumina și Înțelepciunea de a fi mai buni. Caritatea reflectă compasiunea noastră, oferindu-ne șansa de a sprijini semeni vulnerabili și de a face o diferență reală prin acțiuni modeste, dar cu impact mare.
Caritatea este cea care nu doar arată compasiunea Fratilor pentru acei semeni vulnerabili și în nevoie din societate dar și modul în care noi, Masoni ai Mărcii, ne putem organiza și rezolva măcar o parte din aceste situații prin modul elegant si discret, în scopul de a face o lume mai buna în ansamblul ei prin fiecare activitate, indiferent cât de mica sau de mare este aceasta.
Anul acesta Marea Lojă Districtuală vă propune doua proiecte de maxima importanță pentru noi si pentru societatea din care facem parte, ambele fiind legate de Sănătate.
- Primul program se referă la Serviciul de Ambulanță care a dezvoltat Programul „Există un erou în fiecare dintre voi”. Domnul Doctor Cristian Grasu, medic de prestigiu specializat în îngrijirea de urgență, a început acest proiect în urmă cu câțiva ani, iar in acest moment are nevoie de sprijin pentru a continuare și dezvolta programul.
Acțiunea Serviciilor de Asistență Medicală de Urgență poate fi caracterizată ca o luptă permanentă contra-cronometru. Ajungerea la o persoana aflată în pericol, în cel mai scurt timp posibil, este condiția necesară și obligatorie pentru a putea spera la succesul intervenției. Aici s-a născut ideea unei aplicații mobile și a unui sistem de alarmă pentru voluntari, în caz de situații urgente în locuri publice. Acești voluntari sunt instruiți în tehnici de prim ajutor și pot reprezenta primii respondenți care ajung la locul accidentului în maxim 5 minute, astfel încât persoana în pericol să poată primi suport vital de bază înainte de apariția unor daune ireversibile.
Programul a inceput acum 11 ani. În ultimele 12 luni s-au inscris 923 de voluntari, au fost pregatiți 2243 și au obtinut calificativele necesare activarii în program 455. Voluntarii au intervenit în 5924 de cazuri grave, dintre care 3981 de cod galben si 1943 de cod roșu. Altfel spus, 1165 accidente auto, 815 sincope, 559 persoane inconștiente si 272 hemoragii din diverse cauze. În cei 11 ani de activitate au reușit să resusciteze cu success 136 de personae aflate in Stop Cardiorespirator.
Extinderea acestui proiect este vitală, iar bugetul necesar pentru instruirea voluntarilor, dezvoltarea soluției software si a website-ului implica un buget de 40.000 EURO.
- Al doilea program se refera la Hospice Casa Speranței. Acest centru oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă pentru pacienții cu boli incurabile și familiile acestora, ajutând de-a lungul timpului zeci de mii de oameni.
Îngrijirea cu profesionalism și dăruire a copiilor și adulților care trăiesc cu o boală incurabilă, oferind servicii specializate pentru ei și familiile lor, face diferenta în aceasta lume și arata ca Respectul, Empatia și Bunătatea față de oameni, nu sunt doar cuvinte goale. Viziunea lor este ca, în România, toți pacienții cu boli incurabile să beneficieze de servicii adecvate de îngrijire paliativă, la momentul potrivit, pentru a trăi cu demnitate fiecare clipă, alături de cei dragi.
HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere și un centru socio-medical la Adunații Copăceni destinat exclusiv copiilor pacienți și familiilor acestora. În cei 32 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru aproape 50.000 de copii și adulți cu boli incurabile.
HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie. La acest moment își dedică mare parte din energie și resurse pentru construcția unui spital dedicat serviciilor paliative pediatrice.
Nevoia acestui centru este de un milion de euro, obiectivul nostru este sprijinul cu suma de 100.000 euro în scopul asigurării continuității activitaților curente.