Intr. Patinoarului 7, Bucharest, Romania

Mark Benevolent Dund (Fondul de binefacere Mark)

Mark Benevolent Dund (Fondul de binefacere Mark) este o organizație caritabilă înregistrată (nr. 207610) care a luat ființă în 1868, la sugestia reverendului George Raymond Portal, Mare Maestru al Ordinului Mark din acea perioadă. Opiniile sale cu privire la caritate erau mult mai radicale și progresiste decât gândirea generală a vremii. El era de părere că, pentru ca caritatea să fie eficientă, aceasta trebuia să fie făcută rapid și fără formalitățile birocratice ale altor Organizații Masonice de Caritate. În opinia sa, era greșit să existe întârzieri în acordarea de asistență celor aflați în nevoie, iar propriul său motto (din latină) „Bis dat qui cito dat” – „cel care dă prompt, dă de două ori” – a devenit, și încă este, motto-ul MBF.

Fondul a vărsat multe milioane de euro petiționarilor individuali și a acordat o sumă considerabilă organizațiilor caritabile din cadrul comunității. De exemplu, o subvenție majoră de 1,6 milioane de lire sterline a fost acordată RNLI pentru a finanța o nouă barcă de salvare, Addenbrooke’s Hospital Trust a primit peste 2 milioane de lire sterline pentru aparate care să ajute la diagnosticarea cancerului de prostată și o promisiune de 2,6 milioane de lire sterline a fost făcută Hope for Tomorrow Cancer Charity pentru achiziționarea de unități mobile de chimioterapie pe întreg teritoriul Marii Britanii. Aceste proiecte pot fi finanțate doar cu ajutorul și dedicarea Fraților.

Când vine vorba de solicitări individuale, lucrurile sunt tratate puțin diferit. Atunci când un Frate Ospitalier al unei Loji este informat cu privire la dificultățile unui Frate sau ale familiei acestuia, el trebuie să organizeze imediat o vizită a sa sau a unui alt Frate pentru a evalua circumstanțele și apoi să completeze un formular de cerere de subvenție cu cât mai multe informații posibil. Acesta este apoi transmis MBF prin intermediul Consilierului Provincial. Cazul este apoi analizat, se solicită orice informații suplimentare considerate necesare și apoi este prezentat următoarei Comisii pentru petiții. Este important ca Frații Ospitalieri să fie conștienți de faptul că dacă Frații nu participă la Agapă, lipsesc de la Tinute sau nu plătesc taxele anuale poate reprezenta un semn de suferință și este rolul lor să încerce să ajute, dacă este posibil.

În fiecare an, o provincie diferită găzduiește Festivalul MBF. Ea își organizează propria strângere de fonduri în vederea atingerii unui obiectiv pe care și l-a stabilit și care se încheie cu un banchet festiv, atunci când sunt anunțate rezultatele finale. Atunci când încasările de la fiecare festival sunt trimise la MBF, donațiile individuale sunt trecute într-o listă, iar sumele respective sunt creditate pentru onorariile din fond. Calificările nu pot fi obținute sau recunoscute până când fondurile personale nu au fost transferate la MBF.

Chiar dacă MBF este cel mai important fond pentru finațarea acțiunilor caritabile, Ordinul Maeștrilor Mărcii mai gestionează și alte fonduri:

  • The Grand’s Master Keystone Fund – scopul acestui fond este de a acorda premii persoanelor fizice pentru a le oferi suport și sprijin financiar pentru realizările lor educaționale, profesionale și sportive.
  • The St John of Jerusalem Eye Hospital – de la mutarea sa în Ierusalimul de Est, în urmă cu 50 de ani, Spitalul oftalmic St John a evoluat într-o serie de centre de excelență oftalmologică pe întreg teritoriul palestinian ocupat. Deși doar cincizeci de ani nu reprezintă nimic în comparație cu cei 128 de ani de când spitalul se află în Țara Sfântă – și pălește insignifiant în comparație cu spitalul original al Ordinului Sfântului Ioan, înființat la Ierusalim în 1099 – ultima jumătate de secol a fost martora unor schimbări importante în natura a ceea ce a devenit grupul modern de spitale. Aici aruncăm o privire înapoi la unele dintre cele mai mari realizări din acești 50 de ani, care servesc la evidențierea impactului pe care organizația noastră de caritate continuă să îl aibă într-o regiune foarte tulbure a lumii.
  • The Grand Sovereign’s Care for Children Fund – RCCMF a fost înființat în anul 2000 pentru a veni în ajutorul acelor copii ale căror vieți au fost grav afectate de circumstanțe independente de voința lor după tsunami-ul din Asia de Sud-Est.
  • The Order of The Secret Monitor Benevolent Fund – Fondul de binefacere al Ordinului Monitorului Secret (OSMBF), organizație caritabilă înregistrată (207781), a fost înființat spre sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în decembrie 1899 a fost deschis oficial cu un credit de șaptesprezece guinee. În prezent, OSMBF ia în considerare petițiile membrilor individuali ai Ordinului Monitorului Secret pentru sprijin financiar personal și pentru a-i ajuta cu cheltuielile generale de trai.